De la o vreme incoace, de cand traiesc o permanenta incertitudine cu privire la orice aspect al vietii mele, latura mea introspectiva preia controlul din ce in ce mai des. Iar latura mea introspectiva nu este cea mai blanda trasatura a mea. De multe ori, ma cearta, imi spune ca nu procedez bine si ma tot bate la cap ca as face mai bine sa renunt.
De fapt, la fiecare obstacol exista o voce micuta care ma sfatuieste sa dau inapoi, sa renunt, sa ma bag sub plapuma si sa nu scot nasul de acolo pana nu se face din nou “cald si bine” sau sa iau avionul si sa vin acasa. Cand ai bani de avion si ai 2 bagaje pe jumatate facute, e cel mai usor sa te intorci acasa. Cand nu ai bani de avion, te uiti la bageje si stii ca trebuie sa mai stai.
Ei, ce imi place mie cateodata in discutiile acestea cu vocea din inima mea este faptul ca ea imi spune cateodata urmatoarele cuvinte apartinand lui Ralph Waldo Emerson (care mi s-au lipit ca un tatuaj de minte) “fiecare dulce are amarul lui; fiecare rau are binele lui”. Ar putea foarte bine sa fie si invers, fiecare amar are dulcele lui.
Sau fiecare bine are raul lui.
In esenta, adevarul este ca nimeni nu poate fi consumator exclusiv de “dulciuri” sau “mancaruri condimentate”. Nimeni nu se poate plange doar de ne-noroc. Nimeni nu se satura doar cu un anumit fel de hrana. Nimeni nu poate pretinde ca isi doreste o viata numai in galben pai sau bleu ciel. Nimeni nu poate trai intr-o vara continua, nici macar intr-o primavara continua. Nu ma gandesc decat la colegul meu care are alergii 10 luni pe ani si cam cum ar arata dupa o primavara de 12 luni :)
Ce vreau eu sa spun aici este ca oricat de rau ar fi, exista si o latura buna. Nu spun ca trebuie sa te bucuri de ceea ce ai acum, ca e posibil ca ceea ce ai sa fie suferinta si boala. Spun ca in mijlocul suferintei e posibil sa fie si ceva alinare.
Spun ca in mijlocul saraciei exista si binecuvantari.
Spun ca in miezul celei mai grave cazaturi poti gasi un leac, un unguent care sa-ti faca bine.
Spun ca daca nu ai speranta ca vei iesi cumva, candva la liman, mai bine te scufunzi.
Si iar spun, desi am mai scris-o de cateva ori pe Majesty, ca e tare usor sa nu gandim la fel si cand ne este bine. Cand avem noroc si bani, uitam timpul cand eram saraci si fara noroc. Cand avem iubire credem ca ni se cuvine, dupa cele mai lungi, mai goale si mai singure perioade ale vietii noastre. Cand avem masina sau bani de transport uitam cum era sa mergem pe jos. Cand avem inspiratie tinem capul sus ca suntem capabili si telentati, uitand toate zilele si diminetile in care stateam cu capul in palme si nu stiam de unde sa apucam o foaie alba.
Si uitam cel mai ades ca si lipsa de bani, ca nenorocul, ca lipsa de iubire si de inspiratie sunt toate momente in care ne cunoastem cel mai bine, in care ne dam caracterul pe fata. Cum reactionam cand ne e foarte rau dupa ce ne-a fost rau.
Cum reactionam cand am fost inselati a n-a oara, dupa ce tocmai ieri am fost mintiti a (n-1)-a oara.
Ce facem si ce spunem dupa ce credem ca am pierdut tot si totusi ne dam seama ca inca mai avem cate ceva de pierdut.
Cum raspundem unuia care se poarta fara respect fata de noi? Si ce ne imaginam ca i-am face daca am avea “ceva mai multa putere”?
Si daca toate gandurile noastre fata de cel de langa noi ar putea fi auzite, vazute, transformate in realitate palpabila, ce ar spune despre noi?
Intr-adevar fiecare rau are binele lui, dar si fiecare dulce are amarul lui.
Memor is!
