Un salcâm a fost dintotdeauna un salcâm. El este un copac melifer înalt şi zvelt, ce face flori mici şi albe extrem de atrăgătoare prin aspectul şi mirosul lor. Salcâmul este apreciat pentru calităţile terapeutice, dar poate puţini ştiu faptul că fructele lui sunt nişte păstăi aplatizate, de culoare brun roşcată. Nu ştiu câţi se gândesc vreodată la fructele salcâmului, în special prin prisma faptului că florile sunt atât de valoroase, proaspate sau uscate. Totuşi, nu-mi imaginez ca vreodată salcâmul să-şi dorească să fie asemenea mărului şi să plăsmuiască fructe roşii, parfumate şi lucioase sau dimpotrivă verzi şi crocante.
Şi raţa domestică, gălăgioasă şi simpatică, căreia îi place să se bălăcească – mă întreb oare cum de nu şi-a dorit niciodată să fie raţă sălbatică? Cum de i-a fost de ajuns să mănănce grăunţe şi insecte şi nu şi-a dorit vreodată să migreze, să aibă hrană variată şi din belşug, să zboare liberă deasupra lacurilor şi dealurilor?
Şi omul? Omul de ce îşi doreşte să fie mereu altfel? Vrem să fim un pic mai înalte aşa că ne chinuim picioarele cu tocuri de 10 centimetri. Vrem să avem părul blond, când de fapt culoarea noastră naturală este şaten. Vrem să părem mai bogaţi şi facem credite cu buletinul pentru a cumpăra smartphones. Vrem să ne dăm oameni de afaceri, dar habar nu avem care sunt paşii de parcurs până acolo. Ne-ar plăcea să ştim mai multe, dar în loc să citim şi să ne instruim, vorbim în dodii şi presărăm în discursurile noastre citate ale căror autori nu îi cunoaştem. Suntem ipocriţi, făţarnici, dubioşi, imaturi şi nu facem decât să încercăm să fim ca alţii. Dacă s-ar putea să copiem tot „sclipiciul” şi „gălăgia”, am fi tare fericiţi. Ce păcat că nu ne dorim să copiem şi perseverenţa, curajul, altruismul şi puritatea.
Ce uităm este că nu trebuie să mai ascultăm vocea aceea care ne spune că suntem valoroşi prin ce avem şi ce facem, pe cine cunoaştem şi ce smecherii putem duce la îndeplinire de capul nostru. Ce uităm este tocmai că avem o identitate primită de la naştere, ce nu se poate confunda cu absolut nimic ce putem face noi înşine pentru noi. Această identitate nu este sinonimă niciodată cu expresii ca „fără valoare”, „ciudat”, „nu suficient de bun, de inteligent, de bogat”. Este însă mereu, zi după zi şi an după an aceeaşi minciună – nu suntem suficienţi.
Partea bună este că suntem suficienţi. Creştinismul sărbătoreşte moartea şi învierea, simboluri ale vieţii răscumpărate în Hristos. Suntem suficienţi în Hristos! Suntem acceptaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu, suntem compleţi, suntem scăpaţi de la condamnare, suntem asiguraţi că El va desăvârşi în noi lucrarea pe care a început-o. Că nu singuri, ci împreună cu El avem totul, putem totul, suntem compleţi. Că pentru El eu am valoare. Că pentru El sunt perfectă în imperfecţiunile mele, că sunt sigură în nesiguranţa mea, că sunt bucuroasă în durerea mea, puternică în slăbiciunea mea şi frumoasă în propriul meu fel.
Nu mi se cuvine nimic, dar am totul. Nu lăsaţi pe nimeni să vă fure identitatea aceasta preţioasă.
