Candva demult postam pe profilul meu de Facebook o zicere despre ascensiune. Citez din memorie: “Exista doua modalitati de a ajunge sus intr-un stejar: fie sa te catari, fie sa te asezi pe o ghinda si sa astepti”. Ridicol de simplu si totusi atat de putini oameni aleg calea cea din urma.
De cele mai multe ori alegem vizibilul, palpabilul, concretul. Alegem ceva ce exista in locul a ceva ce poate fi. E mai usor sa te increzi in ceva ce poate fi atins, ce poate fi rece sau cald, ce se poate undui, misca, face galagie. E mult mai greu sa crezi in ceva ce nu se vede, ce nu poate fi gustat sau simtit. Alegem sa ne agatam de ceva ce este in fata ochilor nostri si mai rar sa sarim in gol, avand credinta ca mama sau tata ne va prinde, indiferent ce se intampla. Cu cat bate vantul mai tare, atat de tare incat de-abia ne tinem drepti, cu atat avem credinta ca vantul exista si bate. Ciudat insa cum credem si in echilibru si in gravitatie si nici una nici alta nu pot fi verificate cu simturile.
De fapt, avem credinta de mai multe ori decat credem.
Avem credinta ca masina ne va duce in siguranta la destinatie, desi nu verificam de fiecare data presiunea din pneuri, uleiul din motor si nu mesterim la motor de fiece data cand pornim la drum.
Avem credinta ca pilotul avionului va merge exact pe culoarul aerian atribuit, va ateriza pe aeroportul care trebuie, la ora promise (de cele mai multe ori), si asta o credem fara ca inainte de decolare sa ne prezentam in cabina avionului pentru a verifica noi insine aceasta.
Avem credinta ca mp3 player-ul va rula piesele in ordinea alfabetica sau intr-o ordine aleatoare, dupa preferintele proprii, si nu e nevoie sa facem nimic mai mult decat sa apasam un buton. Nu e nevoie sa folosim limbaje de programare, coduri, setari suplimentare.
Avem credinta.
Punct.
Cu alte cuvinte, credem ca si lucrurile care nu se vad exista si functioneaza.
Atunci de ce spunem ce nu avem credinta, ne declaram necredinciosi? Poate ca avem mai multa credinta decat credeam, nu?
