Limita.
Punct extrem, margine, restricţie, prag, măsură. Punct ce marchează sfârşitul unei întinderi sau suprafeţe. Punct până la care pot ajunge posibilităţile, facultăţile, mijloacele, capacitatile cuiva Punct extrem al unei acţiuni; linie de sus a unei evoluţii. Una dintre cele mai mari provocari si temeri a omului.
Eu nu voi putea niciodata sa dobor recordul mondial la saritura in inaltime, reusind vreodata sa sar mai mult de 2,09 m. Este peste puterile mele fizice, mai ales ca nu-mi dedic timpul unui obiectiv de felul acesta. Ma uimesc insa unii care spun ca nu pot invata ceva, orice, spre exemplu limba chineza. Un miliard de oameni vorbesc fluent chineza si rata de esec a copiilor care fac asta este aproape 0. Astfel, cred cu tarie ca orice adult care aloca suficient timp si efort pentru aceasta, poate reusi. Nu este de mirare ca noi. oamenii credem mai mult in limitele false decat in cele adevarate.
Da, recunoastem ca nu putem face orice ne-am dori. Putem zbura, dar nu prin forte proprii. Suntem inteligenti, dar nu ne folosim intreaga capacitate a creierului. Incercam o multitudine de trucuri pentru “tinerete fara batranete”, dar esuam lamentabil in a avea o viata de calitate. Ne ingrijoram peste masura, apoi cautam remedii anti stres, dar cine dintre noi, “chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” Si da, suntem limitati la invelisul acesta de carne care ne invesmanteaza sufletul, si limitati la timpul finit pe care-l traim, si limitati la simturile noastre. Este totusi la fel de adevarat ca si acestea pot fi inselate un pic de tot si numai de catre unii, cu perseverenta si mult curaj. Cunosc un baietel dintre cei pentru care am pregatit niste cursuri audio de limba engleza care este nevazator din nastere si care merge foarte bine pe bicicleta. Apoi, cu siguranta l-ati auzit vorbind si voi pe “uriasul” Nick Vujicic, nascut fara membrele superioare si inferioare, dar cu o discurs incredibil de puternic. Si mai este si Hellen Keller, autoare americana care s-a nascut oarba si surda, care spunea “Rareori ma gandesc la limitele mele, dar niciodata acest lucru nu ma intristeaza. Probabil ca am numai o dorinta slaba uneori de a avea aceste simturi, dar este asa de vaga precum briza printre flori”.
Exista insa si limite false care pot fi doborate iar si iar, pentru ca multe dintre barierele vietii sunt obstacole ce se nasc din noi. Noi creem limitele false. Noi spunem ca nu putem, ca nu stim, ca nu ne pricepem, ca nu suntem suficient de puternici, de curajosi, de inteligenti, de bogati, de empatici. Dar o data ce aceste bariere sunt depasite, intelegem ca cele mai mari bariere sunt cele legate de increderea si credinta noastra.
Doctorii si oamenii de stiinta sustineau pana acum 60 de ani ca este imposibil pentru un om sa strabata distanta de 1 mila (aproximativ 1.609 km) intr-un timp mai scurt de 4 minute. Oricine ar dori sa depaseasca imposibilul ar muri in aceasta incercare nebuneasca. Ei argumentau ca structura noastra osoasa nu este potrivita pentru asa ceva. Rezistenta pe care o opune forta de frecare cu vantul este prea mare. Nu avem o capacitate pulmonara suficienta, iar inima noastra nu ar suporta un asemenea efort. Acesta era un vis imposibil.
Atletul Roger Gilbert Bannister in varsta de 25 de ani nu a tinut cont insa de aceste avertizari. El a indurat mii de ture monotone de stadion, in jurul aceleiasi piste de atletism a Universitatii Oxford, purtand in inima dorinta de a-si modela trupul si mintea. Concusul din data de 6 mai 1954 pentru care se pregatise asa de mult nu a fost privit decat ca inca o incercare – in lunga istorie a incercarilor nebunesti – de a atinge acest vis imposibil. Totusi, la finalul cursei cronometrul a avut o alta parere. Iar atunci cand au fost anuntate rezultatele “Timpul pentru o mila: 3 minute….” restul mesajului s-a pierdut in uralele multimii. Restul nu mai conta. Robert Banniester trecuse linia de sosire, avand timpul de 3 minute, 59 de secunde si 4 sutimi. Visul imposibil devenise acum numai un eveniment in cartile de istorie, fiind considerat unul dintre cele mai mari performante sportive. Ce este si mai interesant este ca la 46 de zile dupa reusite lui Bannister, recordul a fost doborat din nou, iar in urmatorii 3 ani alti 16 atleti au depasit acest vis imposibil. Atletii nu devenisera brusc mai buni, ci incepusera sa creada. Sa alergi o mila in mai putin de 4 minute nu era doar posibil, ci fusese o izbanda.
Rudy Reuttinger avea numai 1,52 m si nu cantarea mai mult de 45 de kilograme. El a fost cel mai scund jucator al echipei de fotbal american al Universitatii Notre Dame, dar acest om nu a renuntat la visul sau si a repurtat numeroase victorii impreuna cu echipa sa. Niciun alt jucator al acestei echipe nu a mai fost scos pe brate in urale asemenea lui din 1975 pana in prezent.
Seabiscuit, un cal greoi si incet, devenise asa de nefolositor in cursele de cai era folosit pentru a antrena pe ceilalti cai – se obisnuise sa piarda, nu sa castige. In ciuda acestor lucruri, jockey-ul potrivit l-a luat in grija astfel ca in 1938, Seabiscuit obtine titlul de “Calul anului” si devine cel mai cunoscut cal de curse din perioada marii crize premergatoare celui de-al doilea razboi mondial.
In 1971 atunci cand un barbat a fost judecat dupa culoarea pielii sale, un antrenor de culoare pe numele sau herman Booned a adunat si a antrenat un grup de tineri, care au devenit cea mai buna echipa de fotbal american pe care a avut-o vreodata statul Virginia.
Uniunea Sovietica care castigase 4 titluri olimpice consecutive in perioada 1964-19976 era considerata cea mai buna echipa de hochei. Dar o echipa de 20 de amatori a Stetelor Unite, antrenata de Herb Brooks care avea un vis imposibil, a reusit sa realizeze unul dintre cele mai memorabile momente la Jocurile Olimpice de iarna din 1980. Totul pentru ca acesti oameni au avut un vis.
De la caderea in pacat a primilor nostri parinti, suntem din ce in ce mai degradati si mai limitati de ceea ce se intampla in jurul nostru si uneori ne pare ca nu facem parte din echipa care tebuie sau antrenorul nostru nu este cel mai bine pregatit. Dar Dumnezeul care ne-a creat este un Dumnezeu al posibilului si acolo unde noi nu mai putem, El ne asigura ca mai are resurse. El este Dumnezeul care i-a promis lui Avraam copii, desi Avraam si sotia sa erau foarte batrani. Si Avraam la avut pe Isac. El este Dumnezeul care i-a scos pe evrei din robie dupa 400 de ani. El este Dumnezeul care i-a condus pe evrei intr-un stalp de foc noaptea, ca sa-i incalzeasca, si intr-un stalp de nor ziua, ca sa le tina umbra. Dupa cum se vede, El nu cauta sa ne aseze in spate greutati prea mari, care sa ne cocarjeze, sa ne sufoce, sa ne inece. El este un antrenor desavarsit, care doreste a ne ajute in purtarea lor. El nu este un arbitru care se uita la ceas ca sa fluiere finalul jocului, fara sa-L intereseze rezultatul. El este antrenorul care striga, ovationeaza, se intristeaza cand ne vede orbecaind pe drum si ne incurajeaza cand suntem pe drumul cel bun.
In concluzie, nu exista limite pentru cei care cred in Dumnezeu. Pentru ca, ce antrenor ar sacrifica pentru echipa lui, ceea ce a sacrificat Dumnezeu? El este Cel care a intocmit salvarea omului dand pe Fiul Sau sa moara, si nu orice fel de moarte, ci moarte pe cruce. Fie sa nu uitam acest lucru nicicand si mai ales acum, cand mai sunt atat de putine zile pana la sarbatoarea Pastelui. Sa fim recunoscatori deci pentru un Antrenor care nu sta pe margine, ci intra pe terenul de joc in fiecare zi.
