Majesty

Nu discut cât de reale sunt cele conţinute mai jos. Corect este cam aşa: Dumnezeu nu are o zi de naştere, Crăciunul nu este nici pe departe varianta corectă a acestui concept…dar modul în care ne raportăm la toate evenimentele pe care le trăim de-a gata spune ceva despre noi.
Am avut întotdeauna senzaţia că mă adresez unei lumi creştine. Suntem creştini, mai bine zis ne dăm creştini şi oricât am realiza ce înseamnă asta, tindem să o preluăm ca normalitate şi să o impunem. Dumnezeu ocupă un loc bine definit şi are câteva caracteristici / a făcut câteva lucruri unanim acceptate de întreaga lume creştină: e veşnic, atotştiutor şi bun, are autoritate prin faptul că a creat totul, S-a născut şi a murit pentru noi. Senzaţiile referitoare la divinitate survin ca urmare a imaginii pe care ne-am format-o deja: teamă, mister, neînţeles şi…recunoştinţă? Semnul de întrebare se aplică doar pentru ultima…ce simţim referitor la „S-a născut şi a murit pentru noi?”

E ziua de naştere a lui Dumnezeu. Am realizat noi, oamenii, cât de important este actul dumnezeirii şi îl comemorăm pe data de 25 decembrie. Lumea creştină are câteva repere: naşterea, moartea şi învierea Domnului Isus, ceea ce mă face să cred că a înţeles valoarea comportamentului divin în faţa păcatului. Premisele de la care pleacă fiecare, tainele întrupării, măreţia harului, planul de mântuire, toate acestea sunt personale, la diferite niveluri individuale, dar converg într-un punct comun acceptat, cel puţin teoretic: Cineva a iubit într-un mod ieşit din comun, iar eu, omul, apreciez această dragoste prin comemorarea actului său extern. Acest act este mai mult decât unul general. S-a întâmplat pentru mine, din cauza mea, spre binele meu. Mă priveşte personal, iar eu ştiu.

De ziua Sa de naştere, bucuria este în toi. Fiindcă are deja tradiţie, a primit un nume: Crăciun, în engleză Christmas. Al doilea termen vine chiar de la El, sărbătoritul nostru: Hristos / Christ. În schimb, I-am adus ceva surprize de ziua Lui: nu El, ci Moş Crăciun / fără felicitări / fără cadou. Pe lângă faptul că am ales varianta comodă a unui Moş Crăciun venerat de ziua lui Dumnezeu (ceea ce nu ne obligă la temenele, ca în cazul Celui ce a murit,, în cele din urmă pentru noi), puţini ne luăm timp să vorbim cu Isus şi să ne întrebăm ce şi-ar dori drept cadou din partea noastră. Nu vreau să ştiu cum se simte El.
Dacă L-am trata pe Dumnezeu măcar aşa cum ne tratăm prietenii-oameni, am fi mai în faţă în cursa pentru titlul de creştini. Momentan, din ziua lui de naştere au rămas doar resturile petrecerii. Pe El am uitat să-L chemăm.

 

Cosmin Vlahopol - Majesty.ro