Majesty

Am fost martorul a trei înmormântări „uriaşe” în timpul vieţii mele.
Prima pe care mi-o amintesc a fost a Prinţesei Diana. În Londra au venit aproximativ 3 milioane de martori îndureraţi, transmisiunea TV a evenimentului se pare că deţine recordul de audienţă al tuturor timpurilor: 2,5 miliarde de telespectatori.
(La doar o săptămână, Maica Tereza a fost înmormântată în India. Din motive intens comentate, câştigătoarea Premiului Nobel, devenită simbol al binefacerii creştine, nu s-a bucurat de un foarte mare interes. Principalul argument a fost victoria comercialului asupra nobleţei, deşi s-a discutat şi despre cât de controversată ar fi fost atenţia excesivă asupra acestui eveniment.)

Moartea Papei Ioan Paul al Doilea a reuşit să adune laolaltă cel mai mare număr de şefi de stat: 4 regi, 5 regine, cel puţin 70 preşedinţi şi prim-miniştri şi mai mult de 14 lideri religioşi. La Roma s-au peregrinat peste 4 milioane de credincioşi, transmisiunea TV concurând serios cu prima înmormântare descrisă, cea a Prinţesei Diana.
A treia şi ultima s-a desfăşurat chiar marţi seara. Regele Pop, Michael Jackson, artistul cu cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor – Thriller, 109 milioane de copii, a fost onorat printr-un spectacol care a fost vizionat de 1 miliard de telespectatori.
Trei momente în care o mare parte a lumii s-a oprit. Curiozitate. Pasiune. Respect pentru cei care şi-au terminat viaţa. Recunoaştere a ceea ce au oferit, a modului în care au trăit.
O prinţesă controversată, o sfântă modernă, cu păcatele logice, dar cu tuşe groase de reformator vizionar, binefăcător. Un papă curajos, prea conservator pentru mulţi care aşteptau scuza oficială a păcatului, dar suficient de abil să pună umărul la dărâmarea comunismului, la apropierea Bisericii Catolice de întreaga lume creştină. Un artist complex şi complexat, singurul negru care şi-a negat identitatea, renunţând la culoare poate cu preţul vieţii (într-o lume în care rasismul întoarce cu mândrie şi succes loviturile în oglindă), un „entertainer „ genial aruncat parcă într-o viaţă nebună, de necontrolat.
Intuiesc, deoarece e mai greu să câştigi tăcerea acestei lumi decât zgomotul ei, că aceste popasuri vorbesc despre noi. Că ne definesc.
N-am curajul să dau definiţia acestei lumi. Dacă vrei să spui ceva, spaţiul de mai jos îţi aparţine. Îmi exprim simpla senzaţie că nu ştim ce vrem. De asta ne şi oprim.
Într-o lume care i-a împăcat pe Darwin şi pe Dumnezeu se agită cocktail-uri complete, cu suc natural de fructe, dar şi cu alcool. Martin Luther King III spunea, în devoţionalul din timpul spectacolului Michael Jackson: „În data de 25 iunie, pentru că el a fost cel mai bun, cred că cerul şi pământul s-au oprit pentru a spune despre Michael Joseph Jackson – aici a trăit un mare om de spectacol (entertainer) care şi-a făcut treaba bine.” Nu contează ce, dar să excelezi în ceea ce ai ales să fii.
Pământul se opreşte, într-adevăr, şi trebuie să fii cineva să opreşti o treime din el prin moartea ta.
Dar cerul nu se opreşte niciodată aşa.
Demult, cerul s-a oprit la cea mai importantă înmormântare a istoriei: Fiul lui Dumnezeu ucis pentru salvarea lumii. De atunci înainte, cei care ştiu ce vor (şi care poate fi infinit mai mult decât gloria unei înmormântări „uriaşe” în sicriu de aur), se opresc zilnic în faţa acestei înmormântări şi schimbaţi de puterea ei, sunt purtaţi de cer.
Cerul nu se opreşte niciodată. Doar cerul…

 

Cosmin Vlahopol - Majesty.ro