Joi Sunt câţiva dintre noi care îşi asumă responsabilitatea verdictului final. E greu să spui astăzi că ai dreptate. Totul e relativ. Mi-e milă de cei care ţipă mai tare ca cei care îi contrazic, de cei care se impun cu forţa; aleargă pe mlaştină. Mai mult, există tentative de vizionari care simt că despică lumea ca pe o portocală şi ţintesc direct la miez. Ei îţi spun fără să ezite ce mişcă lumea. Care e problema. Iniţiative de genul documentarelor Zeitgeist sunt mostre de asemenea verdicte: conspiraţie care conduce din umbră lumea. Mai actual, vezi cazul gripei porcine şi pliantele care circulă liber pe internet cu ameninţări clare: nu te vaccina, că ajungi mai bolnav.
Cei care fac asta au curaj. Unii ar spune că au interes. Oricum, riscă foarte mult, pentru că niciodată cuvintele nu au fost atât de plimbate şi nu au însemnat atât de multe lucruri (deşi arată la fel) ca astăzi. Ai senzaţia că vorbele nu mai sunt negre, ci câştigă pe pagina albă culori în funcţie de cel care le manevrează. În acest context, nu e foarte prudent să pretinzi că ai înţeles totul. Şi totuşi, unii o fac…
Majoritatea rămân în expectativă şi nu sunt în stare să exprime o părere coerentă de teama de a nu greşi. Ei formează masele care trebuie câştigate de cei descrişi mai sus: teoreme expuse mai abil înseamnă adepţi. Sunt maeştrii în citate. Sunt teribil de mulţumiţi să se victimizeze, să se plângă de efectele teoremelor celor curajoşi. De multe ori suferă, cu haz de necaz, sau se bucură cu indiferenţă de clipa care trece, ignorând înţelesuri universale, bla-bla-uri.
Simt nevoia să mă abţin să fac parte dintre cei „extremişti”, care le ştiu pe toate. Mă supăr pe mine când mă trezesc manipulat, un prost în masele lumii. Mi-ar plăcea să pot conta pe o părere 100% sigură. Am părerea mea, dar dacă acesta ar fi capătul, de ce simt nevoia să ştiu dacă e corectă? De ce contează adevărul şi nu majoritarul? De ce nu ne mulţumesc simplele concluzii, ci acele concluzii potrivite?
Mă repet. Îmi place să o fac. Există atâtea reflexe în gândirea umană care demonstrează nevoia conceptului de Dumnezeu. El e adevărul 100%, părerea corectă, liniştea. Pragmatic, chiar minimalizat într-un concept, într-o lume care respiră prin mască, derutată şi speriată, El este o soluţie.
Cosmin Vlahopol - Majesty.ro
