Joi Nu e perfectă definiţia, dar ştiu despre ce e vorba...Ştie oricine, am ştiut mereu. Deşi nu am trăit vreodată decât senzaţia că sunt maestru în a altera perfecţiunea. Dureros, în mâna mea, ca om, nimic nu e perfect în sine...nici măcar dragostea.
Mai mult decât perfect...Atunci când iubeşti cu tot ce ai, ceva e mai mult decât „perfect”. Uneori sunt tentat să mă exprim astfel: dacă vrei să fii fascinant pentru celălalt, trebuie să ai mereu ceva doar al tău. Să îţi păstrezi mica ta insulă care să-i pară ei locul ideal de concediu. Să te iubeşti întâi pe tine însuţi. Să te alimentezi pentru a avea ce să dai. Acum, după ce anii au trecut peste poezie, aş spune-o, mai matur cred, că niciodată nu trebuie iubeşti până acolo încât să încetezi a te respecta pe tine însuţi. Desigur, limita variază de la om la om, fiecare înţelege respectul faţă de sine în diverse nuanţe. Departe de micile ambiţii (şosetele mele contra telenovela ta), pierderea respectului are ca simptom compromisul. Dacă ai ajuns să alterezi propria ta personalitate de dragul iubirii, atunci ai trecut de perfect. Iubeşti prea...În mijlocul sălii este un diamant, înconjurat de sisteme de alarmă complexe. Pe rând, toate sistemele sunt demontate şi ajunge acolo...Dacă nu poate trăi fără diamant şi îl va admira mereu, deşi trăieşte în pat cu el, totul e perfect. Dar dacă îşi va permite să-l arunce unde va vrea, să-l zgârie, să-l re-formeze, atunci e prea mult. Să nu-i permiţi niciodată să strice diamantul.
Mai puţin decât perfect...Atunci când iubeşti iubit, ceva e mai puţin decât perfect. Dragostea poate fi o partidă de atingeri variate, de la mângâieri plăcute până la dureri înţepătoare, dar nu trebuie să se desfăşoare într-un ring de box. Dragostea nu are colţuri. Dacă ai început să o vezi aşa, de acum înainte scopul va fi să îl duci pe celălat în colţ. Dacă ai reuşit prin dragoste să îi furi libertatea, perfectul tău se împuţinează constant în vecinătatea lui zero. Dragostea nu numără, nu (se) impune, nu manipulează. Dragostea nu depinde de reacţie. Dacă ai descoperit diamantul în celălat, fii pregătit să vă cutreieraţi strălucirea într-un spaţiu nemărginit. Dar dacă eşti atacat de un diamant pentru ca el să-şi arate strălucirea, atunci ai dat peste un fals căruia îi place pătratul ringului. Două diamante nu se fură niciodată unul pe altul. Dacă ai reuşit să iubeşti un om care se simte liber...Dacă ai reuşit să te simţi liber iubind...E divin!
Când Isus Hristos a murit pentru noi, am aflat ce înseamnă a iubi perfect. Dumnezeu nu a iubit prea mult, pentru că şi-a păstrat trăsăturile de caracter neatinse. Avea o antipatie infinită pentru păcat, era caracterizat de Lege. Aşa era bine, iar El nu a renunţat la bine pentru a evita moartea. Dumnezeu nu a iubit prea puţin, pentru că a oferit tot ceea ce putea oferi indiferent de răspuns. Iubirea lui rămâne constantă, asta inventează şi conferă libertatea celui iubit, adică omul. Nimeni nu este obligat să Îl iubească pentru că a iubit.
Acum avem nevoie de exprimări de genul „dragoste perfectă”. Am încredere că vom ajunge vremea când totul va fi perfect. Când vei spune dragoste şi atât...pentru că dacă nu e perfectă (e prea multă, nerespectând / e prea puţină, subjugând), nu este dragoste.
Cosmin Vlahopol - Majesty.ro
