Majesty

Era cândva sâmbătă seara, seara învierii. Prietena mea de atunci fiind ortodoxă, am mers împreună cu familia ei la o biserică liniştită, ce păstra parcă un farmec aparte. Strângeam încet în minte traducerile ei despre ce vedeam: ce înseamnă un cântec, de ce înconjurăm biserica. Aveam în mână o lumânare şi am primit lumina sfântă pe care o îngrijeam cum puteam...Atât de frumos curgeau luminile printre case, în acea seară călduţă de primăvară, iar eu, deşi îndrăgostit, simţeam că ameţeala mea este totuşi de mai sus de nori. Am aflat că primul care trebuia să ducă lumina în casă trebuia să fie un bărbat şi că era foarte important ca acea candelă special pregătită să se umple de lumina de la biserică. Îmi ţineam lumânarea timid, dintr-un soi de afecţiune pentru lumină, însă fără a mă simţi în vreun fel implicat în simboluri...mă credeam oarecum outsider şi mi se părea de bun-simţ ca simbolurile să se împlinească prin cei ce credeau în ele.

Am ajuns lângă casă şi ne-am pregătit să urcăm. Fratele prietenei mele era purtătorul de lumină dar, dintr-o dată, înainte de a ajunge la candelă, lumânarea lui se răci. Eram singurul care puteam „binecuvânta” casa....M-am simţit ciudat, pe de o parte bucuros de onoare, pe de altă parte inoportun, căci preluasem fără să vreau rolul principal din postura de invitat cuminte, care voia doar să observe şi să simtă discret.
N-am înţeles multă vreme de ce am fost eu acela. Concepţia mea religioasă despre comemorarea morţii şi învierii Domnului Isus Hristos diferea serios de cea a oamenilor pentru care am fost ales să car lumină. Poate şi pentru ei ar fi fost mai normal să fi fost unul de-al lor...  Dar astăzi, aproape de o nouă înviere, simt că a fost cel mai bine aşa.

Departe de principii şi religii, moartea lui Isus e pentru toţi şi ne dezvăluie aşa cum suntem – privind cu disperare spre speranţa învierii Lui, căci păcatul nostru ne omoară, dar harul Său ne dă din nou viaţă. Suntem salvaţi prin ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. Sunt bucuros că atunci, printr-un gest cu reverberaţii diferite de ambele părţi, am ajuns atât de aproape unul de altul în a mărturisi nevoia de Lumină. În a crede sincer că Isus Hristos e mântuirea.
Fie ca să ştim purta Lumina în orice casă o aşteaptă! Fie ca să mergem dincolo de simboluri la Cel simbolizat, la Dumnezeu! Fie ca zilele acestea să folosiţi timpul special de sărbătoare pentru întărirea credinţei adevărate!

Fie ca să  ne întoarcem la locul unde a început totul – crucea de la Golgota. Acolo nu sunt religii, tradiţii, diferenţe, căci acolo simbolul se întâlneşte pe sine şi totul e clar...suntem incredibil de la fel, Nevoindu-ne să primim în sufletul îmbâcsit ceva lumină....de la Cel ce-o poate lăsa în orice casă, căci este Lumină.

Cosmin Vlahopol - Majesty.ro