Joi Am copilărit în comunism. Ştiam că îngheţata are forma unui pachet de unt (deci nu o pot mânca singur), că nu e deloc bine să decupezi cartela de ulei a bunicii (pentru că o nenoroceşti în domeniu timp de o lună), că graniţa României e capătul lumii, că televizorul e inutil. Din acestea…
De fapt că nu poţi avea niciodată tot ce îţi trebuie sau ce îţi doreşti. Că se stă la rând. Că nu avem căldură, dar o putem „fabrica” dormind împreună. Nu vreau să sune „comunist”, dar idealist privind în urmă, n-aş da copilăria mea pe nimic altceva decât acel comunism, din perspectiva acestor lecţii.
Mă maturizez în capitalism. Consider că îmi este mai uşor datorită lecţiilor din copilărie. Acum îngheţata are forme normale, o mănânci singur. Uleiul e la discreţie, deşi oricum, din grijă pentru bani şi sănătate, nu cumperi mai mult decât îţi dădea voie cartela. Graniţa României e deschisă, dar când ai trecut de ea pentru a merge din nou la muncă în străini, simţi că e capătul lumii. Televizorul e izvor de lumină şi culoare, dar rămâne inutil, că ne mint ăştia la fel ca atunci, dar mai divers.
Sunt călit însă, nu am avut niciodată tot, stau la rând la fericire. Mi se dă toată odată, buluc, iar când să mă desfăt, mă şi dezmeticesc cu prima rată. Şi îmi dau seama că nu voi fi niciodată bogat, că mă învăţ cu greul, că pot face un extraordinar haz de necaz, că psihicul meu este culturist. Că am nevoie de Dumnezeu într-atât că nu aş renunţa la El nici dacă mi-ar demonstra toţi că e o iluzie. Idealist privindu-mă, capitalismul merită preţuit măcar prin untul pe care îl scoate din mine.
Apreciez regimurile care m-au format, care au făurit (comunismul), care au train-uit (capitalismul) omul care sunt. Singurul defect pe care mi-l alimentează din plin este că sunt prea foarte mulţumit cu mine însumi.
Dacă nu-ţi păstrezi ego-ul la regim, degeaba se perindă regimuri din ce în ce mai aspre, menite să îţi redea o corectă imagine de sine. Dacă faci din tine propriul dumnezeu, orice ţi se întâmplă va deveni bun doar pentru că a lăsat ceva în tine, la final.
Oare sunt ceea ce aş fi devenit oricum?
Cosmin Vlahopol - Majesty.ro
