Joi După Revoluţie, m-am simţit ciudat să pot alege. Poate chiar mai târziu puţin…nu doar o gumă roz, în formă de ţigară, ci atâtea altele. Nu doar o ciocolată cu alune, cu un ursuleţ pe ambalaj, şi aceea adusă pe ascuns de la unguri, ci diverse. Uneori simt că am rămas cu un handicap de atunci: într-un mall mă simt stingher, agasat de forme, culori, preţuri, varietate. Nu mai filtrează nimeni nimic pentru mine, totul mi se deschide cu tendinţă spre plus infinit, iar eu sunt lăsat să decid.
Unii afirmă chiar că o fobie a omului post-modern este imposibilitatea de a acumula toată informaţia care îl înconjoară, în continuă creştere.
În istorie, Inchiziţia a impus credinţa, încadrată în tipar catolic, iar oamenii şi-au dorit libertatea de a nu crede / de a crede precum vor ei. Comunismul a impus ne-credinţa, iar noi ne-am dorit să putem crede / să credem cum vrem noi. Astăzi, ne este frică să mai dictăm mânaţi de vreo extremă şi am stabilit alte reguli ale jocului: fiecare după cum doreşte. Englezii ar spune political correctness (corectitudine politică): să nu traversezi graniţele individului, să nu treci peste ceea ce alege fiecare. În ciuda faptului că toţi avem dreptul de a face ce vrem, de a fi ce simţim, la nivelul întregului, această atitudine ar trebui să conducă la egalitate şi armonie infinită. În plan practic însă, sunt încurajate anapoda minorităţile: negrii sunt mai rasişti decât albii stresaţi să nu discrimineze, homosexualii sunt mai normali decât heterosexualii încuiaţi.
Atunci când pătrunzi cu mintea în mersul acestei lumi, orice devine o opţiune de egală importanţă şi valabilitate cu oricare alta: evoluţionismul sau creaţionismul, cu Dumnezeu sau ateu, trebuie să fii menţinut drept acelaşi om valoros, integru, pentru că ai curajul să fii ceea ce eşti. Nu există ruşine în a afirma că Dumnezeu nu există. Pudoare în a face dragoste cu persoane de acelaşi sex. Lipsa de inhibiţii ar trebui să fie o religie.
Închei cu acelaşi sentiment ciudat că ceva nu e bine. Simt (şi dacă tot contează peste toate ceea ce simţi) că nu vom ajunge prea departe aşa. Măcar dacă cei care sunt creştini ar adera la relaxarea celor care nu sunt creştini cu privire la propria siguranţă de sine. Lipsiţi de complexe…Binele a fost mai totdeauna principiul pasiv.
Cosmin Vlahopol - Majesty.ro
