Joi Printre deliciile concediului, în ceea ce mă priveşte, se numără clipele dedicate cititului. Am luat cu mine viaţa pictorului Van Gogh, aşa cum a simţit să o redea Irving Stone în romanul Bucuria vieţii. După puţine cărţi m-am simţit mai trist. Un om care a petrecut aproape toate zilele vieţii sale pictând nevrotic, sălbatic, puternic, împotriva a orice (chiar şi a neîmplinirii ca pictor, căci nu a vândut decât un singur tablou) şi în cele din urmă, împotriva sa însuşi.
Înainte de a-şi da seama de chemarea către artă, Van Gogh, al cărui tată era preot, a încercat să se regăsească în acelaşi domeniu, al slujirii lui Dumnezeu prin iubirea de oameni. Familia l-ar fi vrut preot al unei biserici de oameni înstăriţi, într-un cartier select, dar el a refuzat. Oamenii aceia nu aveau nevoie de Dumnezeu, apoi pura demagogie, predicile pretenţioase nu însemnau slujire (aviz amatorilor contemporani). Aşadar a urmat cursuri de evanghelist, pe care nu le-a absolvit, neavând talentul predicării, şi a sfârşit de bunăvoie într-un sat de mineri numit Borinage.
Într-o zi a găsit o cabană părăsită care s-ar fi potrivit perfect unei capele. A amenajat-o cât de bine a putut, dar pentru a o încălzi, a plecat împreună cu soţiile şi copiii minerilor pe dealul de steril să adune bucăţi cât mai pline de cărbune pentru focul din acea seară. Când predica s-a terminat, a simţit că pentru prima dată de când venise în Borinage, reuşise să atingă inima oamenilor de acolo. Ajuns acasă târziu, s-a privit în oglindă şi a văzut motivul: coborând grăbit de pe dealul de steril, uitase să îşi cureţe faţa de praful negru care intrase lacom prin nări sau se aşezase bogat pe obraji. Fusese, în final, negru…fusese unul de-al lor.
Uitându-se în jur, la sărăcia groaznică, la munca imensă a celor cărora le predica, a hotărât să coboare din casa brutarului într-o colibă friguroasă, să-şi dea hainele de pe el, să-şi împartă toţi banii, să sufere foamea şi chinurile precum o făceau „oamenii negri”. Cei care nu-şi permiteau luxul unui săpun şi trăiau purtând deasupra galeriilor praful întunericului de jos.
Exagerat. Este un cuvânt care ascunde în el viaţa lui Van Gogh. Dar când privesc din partea opusă acestei exagerări, adică fond de ten Indiferent…mă simt bine că sunt şi nebuni de acest fel.
Fond de ten Negru Mat. Isus a fost unul dintre noi, iar în cele din urmă ceea ce L-a ucis a fost stratul negru prea greu pe faţa Sa sfântă.
Cosmin Vlahopol - Majesty.ro
