Majesty

Făceam ciocolată de casă. Nu aveam bani să cumpăr. Ei spuneau că e cea mai bună ciocolată pe care au mâncat-o vreodată...iar eu făceam din ce în ce mai multă şi cu mai drag. Stăteam apoi printre castronaşe, coji de seminţe şi, deasupra tuturor, cărţi. Eram un grup de nebuni, care citeam noaptea totul, voiam să respirăm cultură, să nu ne ratăm, să fim buni. Eram fericiţi...

Ne plimbam între Neptun şi Olimp. Hotelul fusese la preţ de o noapte pentru şapte şi încăpeam atâţia, încât erau toţi. Pe drumul acela, un restaurant comunist, cu o „mamă” care ne aştepta seara să ne prăjească toţi cartofii care rămâneau şi să ne dea câte un pahar de suc. Era masa principală a zilei. La supermarket, cumpăram pâine şi miere de albine. Ne era foame mereu, dar eram fericiţi.
Eram diferiţi...ortodox, catolic, baptist, adventist. Pe rând, ne închinam în biserica fiecăruia, să fim lîngă el aşa cum simţea, să vedem câte culori poate avea Dumnezeu. Reuşeam să fim sinceri peste tot, liberi, respectuoşi, să simţim ceva oriunde. Când ieşeam afară, la soare, după rugăciune, eram fericiţi.
Aveam un jurnal în care se scria pe rând. Ce gândeam, ce visam, poate creaţii, poate impresii după o carte. Scria unul, apoi citeau toţi cu nesaţ, apoi răspundeau. Cuvintele curgeau aducând altele. Nu ne contraziceam, dimpotrivă...niciodată nu am avut curaj mai mult să scriu ca atunci când ei, prietenii mei, îmi mărturiseau sincer puterea cuvintelor. Eram fericit.
M-am gândit enorm la ce am pierdut, o dată cu incredibilul farmec al vârstei, ce compune fericirea. E dificil să spun tot şi, poate dacă aş putea să o fac, aş fi mai mare decât sunt. Dar pot să disting clar două ingrediente, cu duşmanii pe care îi contracarau atunci şi care mă făceau fericit în felul acela: cuvintele (în loc de imagini) şi oamenii (în loc de obiecte). N-am fost fericit doar ca un adolescent entuziasmat, cu acea fericire rea, beţivă, afumată, risipitoare, superficială. Am avut atâta binecuvântare să îndrept energia spre cuvinte şi spre oameni, încât visez şi acum la acea fericire bună, de calitate.
Astăzi, atât e des furat de imagini, poate imagine (televizor, computer, look) şi obiecte (bani, maşină, casă, haine, parfum, cumpărături), înţeleg de ce cuvintele (cărţile, arta, Cuvântul) şi oamenii ( eterne conversaţii, cadouri, iubire şi prietenie necondiţionată) înseamnă fericire. Nu că ceea ce a fost atunci ar putea dăinui – a fost paradisul pirdut, dar măcar dacă aş învăţa să fericesc. Fericirea e mai fixă decât cred cei nefericiţi.

 

Cosmin Vlahopol - Majesty.ro