Majesty

Nu mă oboseşte munca atât cât mă dărâmă, psihic şi fizic, dezamăgirea. Săptămâna care a trecut am avut câteva porţii serioase de „omenie”: cel pe care îl admiram ar fi comis fapte josnice, cel pe care l-am crezut m-a minţit fără regrete, cea pe care am ajutat-o mă evită sau nu răspunde la fel. M-a durut atât de tare de parcă aş fi trăit într-un clopot de sticlă pur până acum şi, dintr-o dată, mi s-a revelat răutatea murdară. Mereu doare ca prima dată, de fiecare dată parcă e mai greu. Parcă nu mă călesc niciodată în domeniu…

Mă agăţ acum de cuvinte pentru a merge mai departe. Singur cu mine, basma curată în poveştile cu netrebnici de mai sus, simt nevoia să vă mai spun câte ceva.
Ieri au fost ei nesimţiţi, iar eu am căzut în picioare. Mă doare însă că au fost ceva situaţii în care eu am fost pricina suferinţei altora, jucând acelaşi rol ingrat. La fel de vinovat. Nimeni nu e eterna victimă neprihănită, nimeni nu are totdeauna dreptate. Însă în  această oglindă, ceea ce mă chinuie de fapt sună cam aşa: suferim ca nişte câini datorită omului, dar ne lasă complet indiferenţi persoana lui Dumnezeu.

Investim în oameni, chiar El ne spune să o facem. Sunt palpabili, comunicăm direct, ne ajută poate, sunt ca noi, slabi, obosiţi, plângăcioşi. Îi iubim. Ne dezamăgesc, terminăm cu inundaţii lacrimale şi dureri în piept şi o luăm de la capăt cu alţii. Unde e Dumnezeu?
Să nu mă judeci greşit. Dar uneori am senzaţia că alegem evident între un alt om şi El. E mai comod pentru că alt om mă accept aşa cum sunt, chiar mă încurajează să fiu aşa. El mă jenează prin sfinţenie. E mai uşor să iubeşti mai puţin, mai greşit, mai pervers, să poţi ieşi la vânat de greşeli în comportamentul celuilalt (şi avem de unde…). El mă iubeşte până la capăt, constant, discret. Mă pot refugia în relaţia cu soţia în loc să mă rog. Pot ieşi cu prietenii în oraş la biliard în loc să citesc scrisori de la El. Sunt multe motive pentru care Dumnezeu trece pe locul 2, dar principalul e acesta: dacă te-ai îndrăgostit de Dumnezeu, eşti pe cale să schimbi totul. Dacă iubeşti oamenii, rămâi la fel, mai poţi fura, impune, înşela, chiuli. Nu că dragostea n-ar fi divină, dar oamenii o pot face incorectă sau incompletă, orientată către altcineva sau către sine…

Avem forţa de a ne decide iubirea. Dacă ne vom iubi pe noi şi ne vom refugia disperaţi în relaţii chinuite cu semenii noştri, distanţa între noi şi Dumnezeu se va mări. Ştiu că la sfârşitul unei zile, deşi declaraţiile de „iubit” arată teoretic impecabil, când suntem provocaţi să revizuim timpul procentual, se vede pe cine iubim. Mă iubesc pe mine cu pasiune, mă folosesc de alte relaţii cu abilitate şi pot petrece zile întregi fără a relaţiona deloc cu Dumnezeu.
Dacă soţia m-ar striga aşa cum mă strigă El prin conştiinţă, aş ceda şi m-aş duce. El însă mai poate fi amânat. Dacă un prieten m-ar chema atât de des să stăm de vorbă precum mă doreşte El în rugăciune, aş lăsa orice şi mi-aş face vreme de asta…dar Dumnezeu poate să rabde. Relaţia mea cu El e una specială. Inferioară oricărei relaţii în care investesc. Pentru că El face mai totul între noi, acoperă deficienţele mele, iartă şi o ia de la capăt oricând. Ne permitem…Şi vei vedea creştini care îşi permit lucruri pe care un ne-creştin nici nu îndrăzneşte să şi le imagineze. Pentru că anomalia ignoranţei muşcă şi mai tare din candoarea firească şi respectul înnăscut.
De asta şi sufăr când mă dezamăgesc oameni, pentru că în cazul acelei relaţii m-am zbătut oarecum, am muncit, am clădit şi acum se distruge. Dar când am fost ultima dată afectat de dezamăgirea lui Dumnezeu?

Ar fi frumos să…încep cu El, să-mi pese de El, să-L respect pentru ceea ce este, să-L iubesc pentru moartea pentru mine. Să iubesc de acolo înspre lume, iar atunci voi iubi lumea altfel, voi trece peste firescul ei cu siguranţa binecuvântării Celui care a inventat-o şi plănuit-o perfectă, cu pacea că (pur româneşte) „am o pilă la Şeful cel Mare…e Tata. E Prietenul cel mai bun. E Big Brother.”. Sunt al Lui.
Nu lăsa o dragoste mică (pentru tine însuţi direct, pentru alţii spre satisfacerea ta indirect) să stăvilească iubirea enormă a lui Dumnezeu! Nu mai bea Cappy fără zahăr când ai un suc natural de portocale atât de la îndemână…

 Cosmin Vlahopol - Majesty.ro

Comments (2)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment