Majesty

Cei doi băieţei pe biciclete priveau cu nesaţ în sus, către pomul plin de cireşe abia pârguite : « Hai să luăm acum ! », zise cel mai rotunjor dintre ei. « Vine nenea şi ne dă el… » îl ţinea în loc cel mai slăbuţ. « Ne-a mai spus el mai demult că ne dă când se coc şi uite…acum sunt aproape gata şi nu ne-a chemat să ne dea nimic. Hai să ne luăm noi ! »

Şi ne luăm…Ne trăim multe clipe din viaţă cu ochii aţintiţi spre copac. Cireşele ne iau minţile…cresc, în ele, dorinţe personale, pasiuni, cele materiale sau ideale, viermi dezgustători îmbrăcaţi frumos într-un înveliş pur : ceea ce eu cred că este bun. Stăpânul copacului este, prin coincidenţă, Creatorul nostru. El ştie momentul prielnic pentru cireşe sau dacă ne fac vreodată bine…de fapt, cel mai plăcut lucru din toate ar trebui să fie relaţia cu El. Dar nu ştiu cum mereu Dumnezeu reuşeşte să încapă după o cireaşă.
Ceea ce doare cel mai tare este că cireşele nu au valoare în sine. Proiecţiile gândurilor noastre le oferă valoare. Acea valoare.
« Te-ai luptat atât de mult pentru asta…eşti sigur că a fost ceea e a vrut şi Dumnezeu ? » Răspunsul a fost aruncat cu o siguranţă dezarmantă : « Da ! »
Şi astfel se trezeşte Dumnezeu împovărat cu propriile noastre planuri (de obicei, extrem de inferioare ), punându-i-Se în cârcă nebunia mea, ca om, pe care trebuie să o aprobe cu “voia Sa”. Gândurile Lui, faţă de ale noastre, sunt atât de departe, precum este cerul de pământ. Noi le coborâm la nivelul cireşelor apetisante şi ne împodobim cu frânturi de ele, reuşind să-L jignim.
Începând de la autobuze colate cu absenţa Lui, până la Biserici cărora li se trasează direcţii umane, dar care invocă maxima Sa prezenţă, toate sunt nuanţe ale ignorării lui Dumnezeu de către cireşari pofticioşi.
Eşti sigur că faci voia Lui ? Ştii cât de tare ar trebui să te doară genuchii pentru a pricepe ce înseamnă asta ? Ştii că nu ai voie nici măcar să întinzi mâna spre cireşe, pentru că El e Cel care le împarte ?
Vorbeşte mai mult cu El…cireşele vin şi trec, dar vorbele Lui sunt coapte, dulci şi eterne.

 

Cosmi Vlahopol - Majesty.ro