Aseara, desi eram obosit si transpirat, rosiile pentru suc se stricau si banii nu ne dadeau afara din casa, mi-am luat sotia si am iesit in parc.
Deja ziua e mai mica, atunci cand am ajuns, se intuneca. Dupa cativa pasi, ne-am asezat la o masa, cu o lumanare intre noi. Am mancat ceva, nu foarte scump. Am ras.

“De astăzi înainte, tu eşti cea mai bună prietenă a mea!” Celelalte două fetiţe râvnesc la titlul acesta, dar se repliază repede şi se îmbrăţişează cu o dragoste bruscă, refugiindu-se în relaţia lor separată. Astăzi, când am venit de la muncă, se salutau două rivale, încrucişat, şi îşi zâmbeau, ca şi cum ar fi fost…cele mai bune prietene. Uitaseră.
Ciudat amestecul din copii: preocupare pentru capul listei, dar totuşi uitarea rapidă a poziţiilor. Majoritatea sunt obsedaţi să ajungă pe primul loc şi atunci când ne jucăm cu ei, să le facem pe plac, îi lăsăm să câştige. Imaginaţia lor continuă ideea primului; eu inventam adesea jocuri şi nu le terminam până când nu le luam de la capăt şi le câştigam. Nu suportam să nu câştig, să nu fiu vedetă. Inocenţa copiilor stă în memoria fantastic de proastă. Ceea ce se schimbă atunci când cresc.

Pe măsură ce investim momente ale vieţii, aceasta se împarte în categorii: ceea ce iubim şi ceea ce lăsăm deoparte sau facem fiindcă trebuie făcut. E cel puţin ciudat să spui la sfârşitul unei săptămâni că îţi iubeşti enorm copiii, dar nu ai stat cu ei decât foarte puţin. La fel se întâmplă cu toate; investiţia temporală aduce profit material sau spiritual, după caz.
Noi am vrea să investim foarte puţin, dar să avem profit maxim. În acelaşi timp, ne aşteptăm ca ceilalţi să investească nemăsurat în noi, pentru că asta ne face bine. De cele mai multe ori, pretindem profit fără a fi investit. Dar nu avem curaj să facem asta cu oamenii…ei sunt foarte aproape de noi, sunt la fel de lacomi precum noi şi taxează imediat pretenţiile fără acoperire. În schimb, Dumnezeu este somat să investească, fie că vrea, fie că nu. De fapt, chiar mai mult…fie că Îl cunosc, fie că mi-am luat timp să-I spun câteva vorbe vreodată, fie că mă interesează o relaţie reciprocă sau intenţionez să investesc similar. Fie că îmi pasă de ce vrea El, de condiţiile în care El poate investi. El trebuie să dea!

Sunt zile care te îmbătrânesc mai mult decât ani întregi. Nu e acel “am avut o zi grea” care sună mai mult satisfăcător decât demn de milă. Mă gândesc la ziua în care ai pierdut tot. La ziua când soţia a dispărut din viaţa ta. Când ai dat faliment. Când ai aflat că eşti bolnav. O zi care are forţa, în cazul în care ai depăşit-o în viaţă, de a schimba cursul a ceea ce vine după ea.
Şi nu o face…Cancerul trebuia să îmi ascundă ţigările şi să nu le mai găsesc, dar m-am apucat din nou. În acel moment, am căzut pe genunchi şi i-am promis lui Dumnezeu că dacă…atunci. Credeţi că mă ţin de promisiune? Divorţul. Accidentul. Moartea prietenului. Suferinţa. Poate şi invers…clipele de după extragerea Loto.

Fie că s-a ajuns pe lună sau că toată istoria a fost o simpatică farsă a Hollywood-ului, cuvintele lui Neil Armstrong rămân la fel de celebre: „Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire.” Este bine cunoscută disputa referitoare la varianta originală, în limba engleză, a acestor cuvinte: “That’s one small step for (a) man, one giant leap for mankind”, discuţia pornind de la acel (a), pe care adesea îl găsim scris între paranteze, deoarece pe înregistrarea făcută atunci nu este de găsit. Se pare totuşi că o analiză amănunţită a înregistrării, cu aparatură ultra-performantă, a făcut dovada unui “a” între vorbele lui Armstrong, existenţa acestui articol oferind mai multă logică afirmaţiei.
Totuşi, în cadrul unui interviu, Armstrong se întreabă şi, în acelaşi timp, îi întreabă pe jurnalişti: “ Chiar am făcut asta… Oare chiar am ratat primele cuvinte pe Lună?”.  Era, se pare, conştient de importanţa unui singur moment, de faptul că acele câteva clipe incredibil de unice merită marcate de perfecţiune. Iar el greşise…