Am copilărit în comunism. Ştiam că îngheţata are forma unui pachet de unt (deci nu o pot mânca singur), că nu e deloc bine să decupezi cartela de ulei a bunicii (pentru că o nenoroceşti în domeniu timp de o lună), că graniţa României e capătul lumii, că televizorul e inutil. Din acestea…
De fapt că nu poţi avea niciodată tot ce îţi trebuie sau ce îţi doreşti. Că se stă la rând. Că nu avem căldură, dar o putem „fabrica” dormind împreună. Nu vreau să sune „comunist”, dar idealist privind în urmă, n-aş da copilăria mea pe nimic altceva decât acel comunism, din perspectiva acestor lecţii.

Printre deliciile concediului, în ceea ce mă priveşte, se numără clipele dedicate cititului. Am luat cu mine viaţa pictorului Van Gogh, aşa cum a simţit să o redea Irving Stone în romanul Bucuria vieţii. După puţine cărţi m-am simţit mai trist. Un om care a petrecut aproape toate zilele vieţii sale pictând nevrotic, sălbatic, puternic, împotriva a orice (chiar şi a neîmplinirii ca pictor, căci nu a vândut decât un singur tablou) şi în cele din urmă, împotriva sa însuşi.

Ea îmi spune că nu vede nici o diferenţă între topless şi 100% goală. De ce mai sus e altfel decât mai jos? Mie mi se părea totuşi că indecenţa are nişte niveluri. Până la a ajunge prea jos, parcurgi nişte etape.
Îmbrăcată pe alocuri, acoperind strategic. Mulat şi provocator. Decoltat. Topless. Nudism.

Între porumbi, o sacoşă care se mişca. Lucru rar…a luat-o şi a deschis-o cu nesaţ. În ea, doi bulgări de viaţă, căţeluşi care încă nu făcuseră ochi, de care Omul a vrut să se descotorosească. Găsise varianta perfectă: i-a pus într-o sacoşă bine legată, astfel încât aerul să se termine şi a aruncat-o cât acolo. Fără regrete, fără eleganţă, brutal şi câinos.

I se spunea Tomas de Torquemada şi a condus Inchiziţia din Spania. Supranumit Domini Canes – Câinele Domnului, un om simplu, un ascet, şi-a dus la îndeplinire propria viziune asupra religiei, chiar dacă preţul plătit se măsoară în suferinţă şi moarte. Ale altora.
Totul a pornit de la bani, ca mai orice pe lume; războaiele şi cuceririle cereau aur şi religia a fost şi rămâne o modalitate de colectare. Nu intamplator atenţia monarhilor s-a îndreptat atunci către prosperii evrei, fie ei credincioşi iudaici sau conversos – evrei care renunţasera la iudaism in favoarea catolicismului.