Joi E limită de 50. Merge până la 59 km / oră. Sau…carnetul mi-l pot lua dacă am 50 km peste limita admisă, iar dacă limita este 70, devine logic că eu rulez cu 119 km / oră.
Restricţiile mă sufocă, respir puţin la limita lor superioară. Acolo, în kilometrul dintre 59 şi 60, se întâmplă ceva magic. Acolo se adună totul…poate mai mult în sufletul meu de roman pur, poate la fel ca la toţi cei de pe lume. Acolo sunt mai aproape de…interzis. Acolo pot intra rapid în ilegalitate.
Acolo e periculos. Acolo e aproape rău. Am trecut de bine, însă ceva mă opreşte să îl las în urmă fără regrete. E vorba de amendă, de pedeapsă, de conştiinţă, de frică. Dar toate acestea se aşază într-o balanţă al cărei echilibru mi se pare că se află fix în acel kilometru. Între 59 şi 60.
Greşesc. Îmi confirmă asta multele accidente, amenzi pentru depăşirea vitezei, spaime ale celor din maşină. Adică numeroasele ocazii când nu m-am mai putut opri la limita dintre bine şi rău.
Nu vrei să îţi înşeli soţia, dar poţi să îţi întorci capul ca bufniţa după femei pe stradă. Eşti în kilometrul 59, deşi ar trebui să fii la 49 (calm, zâmbitor, politicos cu toată lumea, fără priviri insistente). În gândul tău, ţi s-a luat deja permisul, aşa că realitatea stă să cadă pe tine.
Din câte ştiu, nimeni n-a rezistat la acea presiune a vieţii la limită. Restricţiile au rostul lor. Noi am inventat alte limite, aproape bune, în toate domeniile. De la mâncare până la sex. De la îngheţată fără zahăr din soia până la sex de probă.
Opreşte-te la 49 km / oră nu doar de dragul unei legi stupide, ci pentru că altfel nu vei mai reuşi la nicio altă limită deşteaptă pe care o poţi explica.
Cosmin Vlahopol - Majesty.ro
written by oto, 15 octombrie, 2009
-
- +1
-
-
