Moartea…Gustăm aperitivele sale o dată cu plecarea celor dragi. O simţim punându-ne în faţă un ospăţ de care ni-e greaţă, dacă suntem bolnavi sau bătrâni, conştienţi de venirea ultimelor clipe. Seceră subit alteori, fără timp de nimic.

Când mă apuc să scriu, pe undeva îi înţeleg pe dadaişti...îşi aruncau la întâmplare cuvintele în loteria artei şi era treaba ta să găseşti sensul.
Lumea trecuse prin curente artistice care mai de care mai sofisticate, raportate unul la altul, îmbunătăţind, progresând până ce s-a scârbit şi a stabilit că nu mai programează nimic în domeniu. Dadaismul a fost punctul maxim al dezordinii; şi chiar atunci pentru a funcţiona, au avut nevoie de un element al ordinii. O regulă.

Într-o zi, când nimic nu se mai poate face, o ultimă soluţie devine corectă, indiferent de ceea ce reprezintă în sine.
Germania are numeroşi cetăţeni care nu plătesc taxe la stat ( să nu se mai spună că doar la noi e lumea cea mai rea de pe glob). În plus, acolo chiar existând ceva câştiguri, neplata taxelor duce la sume serioase de economisit şi, implicit, la treaba pentru Elveţia.

Când te întâlneşti cu un tablou, se recomandă să stai la o oarecare distanţă de unde să îl poţi contempla în întregime. Apropierea nu avantajează mereu. Dimpotrivă...
Am senzaţia uneori că exact cei care sunt extrem de aproape pierd esenţialul.
Cei care muncesc la Conservator sunt prea adesea sătuli de muzică. Au uitat plăcerea de a cânta, de a fredona, de a fluiera. Nu mai pot asculta o piesă fără a o descompune în elemente teoretice.

Nu îmi place să fiu panicos sau să fabulez despre conspiraţii mondiale. Însă...îndulcitorii conţin substanţe care pot provoca o simplă boală numită cancer. Organismele modificate genetic pot ajunge pe masa noastră. Criza abia acum parcă se arată cu adevărat. Mai presus de toate, nu ai voie nici să te stresezi de toate astea, pentru că stressul ar putea provoca declanşarea cancerului.