Majesty

Evadare din ţara lui Icabod
        (1 Samuel cap. 4)

Icabod (Nu mai e slavă)
    Unul dintre cele mai triste episoade ale Vechiului Testament este asociat cu numele lui Icabod. Evenimentul naşterii acestui personaj are loc în timpul tragediei luării chivotului de către filisteni, a morţii lui Eli, fiilor lui şi nurorii sale.

De ce le este mai uşor unora să moară pentru Dumnezeu decât să trăiască în fiecare zi pentru El? Fii lui Eli şi-au găsit sfârşitul în lupta în care Samuel a ştiut că nu trebuie să se înroleze. Odată cu ei, alţi treizeci de mii de oameni, din generaţia în care „Cuvântul Domnului era rar şi vedeniile nu erau dese” (1 Samuel 3:1)  au lăsat acasă soţii văduve şi copii orfani cât pentru a popula un oraş. Pentru prima dată în istoria de până atunci chivotul a fost luat de filisteni. Solia „maratonistului” din Beniamin, opusă celei cu mireasmă de lauri purtată de celebrul Fidipide, a făcut ca Eli să coboare în mormânt. Aceeaşi veste a cauzat moartea soţiei lui Fineas şi naşterea prematură a copilului care a fost chemat Icabod („Nu mai e slavă”). Cum altfel şi-ar fi putut numi mama aceasta copilul ştiind că Dumnezeu nu mai era în mijlocul oamenilor care Îl tratau ca pe un talisman (evreii pe campul de luptă), ca pe un trofeu (filistenii) sau ca pe un cufăr (oamenii din Bet Şemeş)?

Astăzi mulţi L-au exilat pe Dumnezeu în ceruri şi locuiesc cu acte în regulă în lumea lui Icabod, nevăzând nici o dovadă a slavei Sale. Ţara lui Icabod este la graniţa de miază-zi a ţării lui Adam, croitorul de şorţuri din frunze de smochin, vecina de miază-noapte a cetăţii lui Samson, rămas legat după ce Dumnezeu se depărtase de la el (Jud. 16:20), la hotarul de răsărit al zilei în care Iosif şi Maria L-au pierdut pe Isus la Templu şi megieşul de apus al clipei în care Irod a murit pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu (Fapte 12:21-23).

S-a dus slava lui Dumnezeu din familii şi din biserici. Cel mult o „spiritualitate lumească” mai mângâie suflete obosite. S-a dus slava lui Dumnezeu din naţiune. De sute de ani o naţiune a scris pe bancnote „In God we trust” când de fapt ea a crezut doar în dolar. Acum, nevoită să privească la slava apusă a dolarului, vede cum se duce în lumea lui Icabod şi declaraţia de credinţă pe care o poartă.
Există vreo soluţie pentru a evada din lumea aceasta?

Iochebed (Dumnezeu este slavă)
Din cele citite (nu sunt specialist), în ebraică Icabod este un fel de negaţie a lui Iochebed şi sunt singurele nume biblice care conţin rădăcina „ycbd”. Iochebed, însemnând „Dumnezeu este slavă” era cuvântul tandru rostit de Moise când îşi striga mama. Numele mamei  l-a împrietenit pe Moise cu slava lui Dumnezeu. De aceea a recunoscut-o cu uşurinţă în rugul aprins, a cerut mai târziu să-i fie arătată: „Arată-mi slava Ta!” (Exod 33: 18), a simţit-o la Sinai, la Sanctuar ( Lev. 9:23,24) şi a ales-o drept cadru în care să I se arate lui Isus pe muntele schimbării la faţă ( Luca 9:30, 31). Stând în prezenţa slavei era ca şi cum ar fi continuat să-şi strige mama . Dacă eşti părinte, opreşte-te o clipă din citit şi întreabă-te: „Cât vede copilul meu din slava Celui Prea Înalt atunci când mă cheamă”?

Cu toate acestea, soluţia întoarcerii din ţara lui Icabod nu este nici Moise, nici Iochebed. Ei sunt doar confirmarea faptului că omul nu se află în surghiun veşnic în acel loc întunecat. Soluţia este una singură:
Isus – Oglindirea Slavei lui Dumnezeu
Cel care este „oglindirea slavei Lui” (Evrei 1:3) este soluţia schimbării cetăţeniei noastre, singurul care ne poate schimba din slavă în slavă în acelaşi chip al Lui (2 Cor. 3, 18). Prorocul Isaia I-a prevăzut slava (Ioan 12:41). La naşterea Sa îngerii căntau „slavă lui Dumnezeu în locurile prea-înalte”(Luca 2:14). Venirea Lui pe lume, spune ucenicul Ioan, a însemnat întruparea Cuvântului şi locuirea lui printre noi, iar noi „ am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14). Când Şi-a început lucrarea prin minunea de la nunta din Cana, tot Ioan afirmă că „El şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Lui au crezut în El.”(Ioan 2:11). Nu este surprinzător să îl găsim pe Satana ispitindu-l în pustie cu o „slavă inferioară”, arătându-I „toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor” (slava – în alte traduceri)? (Matei 4: 8,9). Ucenicii voiau să stea la stânga şi la dreapta Sa în slavă (Marcu 10:37) dar aveau o percepţie greşită despre ceea ce înseamnă ea. Mai târziu au înţeles că pentru a intra în slavă, trebuia să sufere împreună cu El. Sub duşul de pietre, înaintea morţii, diaconul Ştefan a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus Hristos stând la dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7:55). Iată-L în ceruri nelipsit de slava divină, pe care a cerut-o cu ardoare în rugăciunea domnească: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea”. A doua Sa venire va fi în slava Tatălui (Matei 16:27).

Astăzi oamenii au pierdut spiritul de închinare, simţământul maiestăţii divine      (de aceea un site majesty) şi abilitatea de a se întâlni cu Dumnezeu pentru adorare. Creştinismul modern nu produce experienţa vieţii în Duhul Sfânt, exilat şi el pe meleaguri îndepărtate. Calitatea vieţii religioase este afectată. Singura cale de a recupera din pierderile pricinuite este redescoperirea slavei, a majestăţii divine şi demonstrarea roadelor Duhului în viaţa noastră.
Dacă ai citit Biblia până aproape de final, ce atitudine ai luat în faţa soliei primului înger care anunţă timpul sfârşitului:
„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui!” (Apoc. 14:7)?


Remus Soare - Majesty.ro