Majesty

Sir Francis Bacon susţinea că tiparul, busola magnetică şi praful de puşcă au schimbat faţa şi starea lucrurilor întregii lumi. Este adevărat, impactul celor trei realizări tehnologice a fost imediat şi uriaş. După cincizeci de ani de la apariţia tiparului vorbim deja de târgul anual de carte de la Frankfurt ca metodă standard de lansare a noilor cărţi, reţeaua distribuitorilor împânzindu-se de la Londra până la Moscova. În 1533, la acel târg, întregul tiraj al unei cărţi aparţinând lui Erasmus de Rotterdam s-a vândut în trei ore. Busola magnetică, oferind posibilitatea localizării poziţiei fără ajutorul unui reper terestru vizibil, a scos navigaţia din pericole şi a permis siguranţa transportului până în Americi, Africa, India şi dincolo. Praful de puşcă şi super-tunurile au condus, când la căderea invincibilului Constantinopol, când la îndepărtarea musulmanilor din ţara lui Don Quijote sub ameninţarea tunurilor monarhilor spanioli, modificând cartografii diverse.
Dacă, fără praful de puşcă, fermentul celorlalte două realizări ar fi putut dospi suficient aluatul unei ere noi şi ar fi descleştat generos ambitusul artei şi învăţării, doar pulberea de puşcă, în absenţa celorlalte, nu ar fi însemnat decât doliul sufletului lumii care piere, întrucât stăpânirea omului peste lucruri nu depinde de capacitatea lui de a le distruge. Mai degrabă de iubire, artă, ştiinţă, credinţă ...

Problema zilei de azi este că din cele trei, ne-a rămas în cantităţi îndestulătoare tocmai “realizarea” de care nu avem nevoie. Tiparul e în faliment. Dacă e adevărată statistica spusă de un editor, că în obştea noastră doar 5% citesc iar restul comentează despre ce au citit aceştia, nu avem motive de a spera în triumful iubirii. Busola s-a stricat şi ea. Din mecanismul de funcţionare a ei ne-a rămas în minte doar un cuvânt: pol. Şi căutându-i atracţia, am crezut că o găsim ba pe la pol-iţie, ba prin pol-itică, ba muncind peste măsură pentru un pol în plus. Şi, uite-aşa, am început să devenim eschimoşi bântuind prin polul înfrigurat al existenţei noastre. Am adunat în schimb praful de puşcă. În măcelăriile noastre vegetariene se tranşează carne de tun. Internetul şi alegerile au devenit un fitil care conduce de multe ori la explozie. In urma cu câteva luni am scris un articol la finalul caruia am deschis o lista de rugaciune. Pana acum nu a adresat nimeni nici o solicitare. Dar când se scrie despre fapte ale firii, reale sau imaginare şi se face apel să strigăm, ne place. O facem de-a valma. Ne place mirosul de praf de puşcă şi carnea de tun. Poate animalul acesta are copita despicată şi rumegă şi nu am ştiut eu?
“Cerneala de tipar a fost în competiţie cu praful de puşcă pentru foarte multă vreme. Într-un oarecare fel cerneala a fost handicapată întrucât poţi arunca în aer un om cu pulbere de puşcă doar într-o jumătate de secundă în timp ce iţi trebuie douăzeci de ani să faci acelaşi lucru printr-o carte. Însă praful de puşcă, odată cu victima se distruge şi el în timp ce cartea îşi poate păstra capacitatea explozivă pentru secole”
— Christopher Morley The Haunted Bookshop (1919), 127

 

Remus Soare - Majesty.ro