Sambata 
Luca 2: 36-38
În relatările despre pruncul Isus, prorociţa Ana de la Templu nu este o figură proeminentă. Nici un înger nu a venit la ea să o înştiinţeze, nu a călăuzit-o nici o stea iar Duhul Sfânt nu a îndrumat-o într-o manieră specială. Cu toate acestea este prima femeie care L-a recunoscut public pe Domnul Isus ca Mesia. În ziua în care Iosif şi Maria mergeau la Templu ducând cu ei pe Pruncul Isus pentru a fi dedicat şi colivia cu cele două turturele pentru jertfă, Ana era acolo pentru că îşi închinase întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu. Văduvă de şaizeci de ani şi cu foarte puţine posibilităţi, nu a fost consumată de situaţia tragică ci L-a lăsat pe Dumnezeu să aibă controlul vieţii ei. Şi-a pierdut soţul dar nu şi speranţa. Şi-a pierdut viaţa pe care o visase alături de soţul ei dar nu şi puterea de a visa. Legăturile care i-au străpuns trupul nu i-au atins însă spiritul.
Stând în fiecarezi la Templu, poate a avut nenumărate ocazii să ofteze la vederea părinţilor care îşi purtau pruncii în braţe venind să îi dedice Domnului. Nu avea propriul copil dar a devenit o mamă spirituală pentru toţi cei a căror martoră era. Postea şi se ruga aşa cum face o mamă pentru copiii ei. Atunci când L-a văzut pe Isus, a văzut răspunsul ei la rugăciune. Astfel, a avut privilegiul de a declara venirea lui Mesia.
Amănuntele ritualului acelei ceremonii sau numele preotului care a oficiat-o sunt uitate în umbra laudelor Anei la vestea venirii lui Isus. Poate în momentul acela nu a înţeles toate detaliile întrupării dar i s-a oferit suficient cât să-L poată vedea, recunoaşte şi proclama pe Isus.
Cum se compară situaţia ta cu cea a Anei? Speranţa ei se întemeia pe făgăduinţele lui Dumnezeu aşa cum le ai şi tu. Ea însă nu a văzut anii puterii şi compasiunii lui Isus, pe care tu îi ştii. Ea nu a auzit niciodată cuvintele pline de dragoste pe care tu le cunoşti. Ea nu a văzut pe orbi recăpătându-şi vederea, pe paralitici umblând, pe leproşi curăţiţi, pe morţi înviind despre care tu ştii. Şi totuşi L-a recunoscut. Pentru că încredinţarea ei a venit ca răspuns al devotamentului pe care l-a avut. Postea şi se ruga pentru aceasta.
Exemplul Anei ne propune o viaţă în orizontul aşteptărilor fără „Când?”, aşa cum este dominată aşteptarea multora dintre noi ci ale unui „Cum?” decisiv: cum mă port eu în perspectiva venirii lui Hristos? Consacrarea totală, nelipsirea de la Templu, postul, au făcut ca releele spirituale să întâlnească frecvenţa sufletului ei prin care să „dea în vileag” cel mai mare eveniment din istoria planetei.
Prima venire a lui Isus a schimbat definitiv cursul istoriei. Pictura, avându-L pe El ca sursă de inspiraţie, a învăţat să redea infinitul. Ce ar fi însemnat arta aceasta fără „Cina cea de taină” a lui Da Vinci sau fără Capela Sixtină a lui Michelangelo? Fără El ar trebui demolate catedralele şi bisericile. Cea mai frumoasă muzică nu ar fi existat pe partituri şi pe buze fără Isus. Nu am fi avut un Oratoriu Mesia al lui Handel, nici muzica lui Bach care a dedicat fiecare notă pe care a scris-o gloriei lui Dumnezeu. Literatura ar fi fost săracă şi lipsită de înţelepciune fără El. Gutemberg, motivat să inventeze tiparul din dorinţa de a produce Biblia în serie, poate şi-ar fi folosit tescul doar pentru a face vin, dacă nu ar fi fost Isus. Dar cel mai important lucru este diferenţa pe care o face venirea lui în viaţa ta.
Pentru fiecare făgăduinţă a primei veniri există în Biblie opt despre a doua venire. E adevărat, în fiecare ediţie a dramei venirii lui Isus există un Irod şi săbii şi decrete dar există şi o Ana şi un Simeon. Tu poţi fi unul din ei, tu cel căruia Isus i-a promis „Mă voi întoarce”. Trăim în umbra veşniciei. Nu suntem departe de momentul ridicării cortinei pentru ca ultimul act al istoriei să se desfăşoare. Primeşte în dar din partea mea ochii lui Simeon şi buzele Anei şi fă cu ei ceea ce trebuie făcut!
Remus Soare - Majesty.ro
