Majesty

Un profesor de istorie mi-a povestit odată că cel mai vechi caz de corupţie din lume este înregistrat pe tăbliţele de lut de la Amarna şi are de a face cu un profesor. Relatarea spune că: Umu a mers la şcoală dar nu şi-a făcut lecţiile. Profesorul l-a bătut. A doua zi Umu a mers la şcoală. El tot nu şi-a făcut lecţiile. Profesorul l-a bătut din nou. Umu a povestit tatălui său. Tatăl l-a invitat pe profesor la el acasă. I-a oferit o mâncare bună şi o haină nouă. A treia zi Umu a mers l-a şcoală. Umu nu-şi făcuse lecţiile. Profesorul nu i-a mai făcut nimic.

Dincolo de interpretarea dată de profesorul de istorie, constat că primul caz de corupţie are de-a face cu o haină. Mă întreb: de ce atât de multă fascinaţie în jurul mantalelor babiloniene? Articolul acesta nu are sfârşit. Rugămintea mea este să colaboraţi cu mine, finalul lui fiind răspunsul la ceastă întrebare pe care vă rog să îl exprimaţi în două fraze la rubrica: comentarii.

Acan a ascuns o manta de Şinear în cortul său deşi aceasta fusese dată spre nimicire. Nesocotirea poruncii lui Dumnezeu a făcut ca mantaua să ilustreze propriul său destin, Acan fiind el însuşi „ dat spre nimicire”. De ce a fost vrăjit de o manta de Şinear pe care nu ar fi putu să o poarte niciodată, ziua în care ar fi îndrăznit să o îmbrace transformând-o în haina lui de înmormântare?

Ghehazi, slujitorul lui Elisei nu a priceput altruismul stăpânului său în relaţie cu Naaman, sirianul. Considerând că vindecarea de lepră trebuia totuşi remunerată şi nereuşind să se decidă asupra modelului sau culorii, a cerut ca plată două mantale ... de Şinear. Pentru el nu au însemnat altceva decât cărăuşele contagiunii leprei sirianului, boala aceasta lovindu-l îndată pe Ghehazi şi exilându-l de pe paginile Scripturii.

Când  mâna divină scria sentinţa nimicirii pe tencuiala zidului în timpul ospăţului lui Belşaţar, împăratul a considerat că pentru răsplata tâlcuitorului, pe lângă oferta celui de-al treilea rang în împărăţie, poate aşeza cu vrednicie şi o manta de purpură. O, Belşaţar, ţara arde şi baba se piaptănă.
Mai tărziu, pe aceleaşi meleaguri, aflate însă sub cârmuirea medo-perşilor, Ahaşveroş îl întreba pe vizirul Haman: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Răspunsul lui Haman aduce din nou în atenţie obsesia himnotică a mantalei: „Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul ...”

Când Isus are pentru noi o singură haină în garderobă, de ce această fascinaţie pentru mantalele îndoliate de Şinear? Nu te sfii să (Ţi) răspunzi la această întrebare, încheind umilul articol, rămas cu bună vrere dezbrăcat.

 

 

Remus Soare - Majesty.ro