Sicriul
Cartea Genezei începe cu descrierea creaţiunii, a vieţii, şi se încheie complet diferit. Ultimele cuvinte ale cărţii sunt: „un sicriu în Egipt”.
Înainte de a muri, la vârsta de 110 ani, după ce şi-i petrecuse pe ultimii nouăzeci şi trei în ţara piramidelor, Iosif a lăsat fraţilor săi porunca să nu fie înmormântat acolo. A dorit ca, atunci când Dumnezeu îi va cerceta şi va ridica bariera înstrăinării, să i se ducă trupul în Canaan. Astfel urma  să nu fie închis ermetic între lespezile unei  piramide, ci îmbălsămat şi pus într-un sicriu, aşteptând ziua întoarcerii acasă. Timp de sute de ani amvonul acestui sicriu le-a predicat evreilor că sunt trecători şi că există făgăduinţa întoarcerii acasă.

Habacuc 3 :3,4

O candela fara ulei, aceasta era poporul ales de Dumnezeu atunci cand privirea profetica a lui Habacuc a strapuns scoarta beznei spirituale, lasand sa patrunda, dincolo de lespezi, lumina uneia din cele mai frumoase viziuni : « Dumnezeu vine din Teman si Cel Sfant vine din muntele Paran. Maretia lui acopera cerurile si slava Lui umple pamantul. Stralucirea Lui este ca lumina soarelui, din mana Lui pornesc raze, si acolo este ascunsa taria Lui. » (Habacuc 3 :3, 4).

Razele mainilor Lui au aprins « focul legii » (Deut. 33 :2) pe Muntele Sinai, ce-si incingea cu placere jarul pe fata lui Moise. Sa fi fost oare aceleasi maini care, spune legenda, au pastrat flacara aprinsa in sfesnic timp de opt zile, cand macabeii au curatit Templul intinat de Antiohus Epiphanes, in ciuda faptului ca rezerva de ulei neintinat era socotita a dura o singura zi ? Cu siguranta mana Lui  a sris cuvintele judecatii, “in fata sfesnicului” (Daniel 5: 5),  pe tencuiala zidului palatului imparatesc in timpul banchetului blasfemiei dat de Belsatar.