Majesty

“Cand veti vedea aceste lucruri, ridicati-va capetele caci venirea Fiului Omului este aproape!”

Aceste lucruri? Hmmm… Aceste lucruri petrecandu-se IN LUME: razboaie, si vesti de razboaie… unele in nume propriu, altele (cele mai multe) in numele… Domnului. Razboaie care reclama puterea, incercand sa pastreze mamutii religiilor organizate. Dar nu in biserica noastra… nu… pentru ca noi nu suntem din Lume.

Aceste lucruri… boli, amenintatoare, venind ca o consecinta a pacatului, peste cei… DIN LUME. Boli… unele vizibile, purtandu-si stigma cu sine. “Bolile Babilonului”, spun unii… Altele, tacute, insidioase, mortale, tocmai pentru ca nu le vedem si nu le recunoastem: egoism, invidie, sfintenie… Nu? Am gresit? Sfintenia este o calitate dezirabila, un ideal pentru biserica ramasitei, nu o boala! Nu?!? “Doamne, ai mila de mine, pacatosul!”…

Aceste lucruri… dragostea fireasca dispare, placerea predomina… IN LUME. Pentru ca, in biserica, nu vorbim cu nici un chip despre nimic ce-ar putea sa ne impinga pe panta periculoasa a placerilor trupesti, sau de orice alta natura… Sexualitatea? TACERE. Lipsa de afectiune? TACERE. Dragostea manifestata mult prea adesea prin… vanatai? TACERE. Biserica… tace. In sfintenia sa, dincolo de masca ramasitei… biserica nu isi gaseste cuvintele.

De ce tace biserica? Si dintr-o data, tacerea prinde chip… chipuri: unul cate unul, explicandu-se… tacandu-se… strigandu-se pana la urma, intr-o incercare disperata de a da glas unei taceri care ne transforma incet, incet in… “morminte varuite” – albe, sfinte, si… reci. Tacand peste tot ce nu se poate spune.
Primul chip al tacerii bisericii: chipul lui Nicodem, care alege noaptea, si tacerea orelor tarzii ale somnului, ca sa ridice anumite probleme, ca sa isi caute raspunsul. Biserica tace, pentru ca… doreste sa pastrese status quo-ul. Sa se pastreze sfanta… sa nu afecteze in nici un fel imaginea… masca. Dar Isus contrazice status quo-ul: propune nasterea din nou – si care este simbolul nasterii? Tipatul – opusul tacerii. Viata tipa!

Al doilea chip al tacerii bisericii: chipul lui Petru – tot in intuneric, incercand sa ascunda, sa nege, sa-si taca imperfectiunea… diferentele. Biserica tace, pentru ca se teme ca daca va vorbi, dand glas tuturor “acestor lucruri” care sunt la fel de prezente in biserica ca si in lume, si-ar renega Mantuitorul! Si-atunci, il reneaga tacand. Pentru ca prin tacere, tot ce s-ar putea rosti, si implicit adresa, ramane ascuns…

Al treilea chip al tacerii bisericii: chipul lui Iuda… alergand, din nou la adapostul intunericului, pe tacute, sa pregateasca o strategie prin care sa-l sileasca pe Isus sa-si assume puterea si domnia – sa-L forteze pe Isus afara din… ceea ce el credea ca e tacerea lui Isus! Chipul lui Iuda, bajbaind impiedicat intr-un sarut tacut…  alergand apoi in noaptea de-afara… sa-si reduca la tacere constiinta… in campul olarului. Biserica tace cu o suprematie pe care si-o asuma din nou si din nou, incercand sa il forteze pe Dumnezeu sa vorbeasca. Si El… vorbeste: “Prietene, ce ai de facut, fa repede!”
Si glasurile celor oropsiti, striga catre cer. “Toate aceste lucruri” se intampla intr-o biserica care va trebui sa isi redescopere vocea… La fel cum femeia samariteanca, provocata de Isus, a rupt tacerea si a strigat adevarul mantuirii Lui, asumandu-si riscul… vorbirii. In Rwanda, dragostea crestineasca a bisericii ramasitei a contribuit direct la genocid – reducandu’si fratii la tacere… In prea multe biserici, vamesii isi inalta umil rugaciunea, in afara enclavelor sfinteniei care definesc tot mai mult biserica ramasitei…

Cu catva timp in urma, la o conferinta a Uniunilor Nord-Americane, AZS, o doamna s-a prezentat ca venind de la… “Biserica care nu face nimic”… De dragul consonantei… eu as numi-o biserica care tace… O biserica, pentru care chemare nasterii din nou s-a auzit clar si raspicat intr-o zi geroasa, in care toate celelalte institutii din vecinatate au decis sa-si deschida usile pentru cei fara adapost, ca sa nu moara de frig in timpul noptii. Dar biserica noastra a ales sa-si taca invitatia, pentru ca nu cumva zgomotul vietii de-afara, din lume, sa perturbeze armoniile ceresti ale unei biserici… goale. Inchise. Tacute.
Anul trecut, un rezumat al studiului privind violenta in cuplu, in biserica AZS, la care am lucrat in ultimii 6 ani, a fost publicat intr-una din revistele bisericii, in Romania. Mostenirea lui Petru din noaptea tagaduirii a fost rostita ca o condamnare la tacere: cum am putut sa public ceva atat de… necomfortabil pentru ceea ce biserica ar vrea sa fie: un turn de fildes pentru cei putini alesi… Si lacrimile femeilor, multele, care si-au deschis inima, si ranile, sangerand din nou in fiecare relatare a abuzului pe care l-au suferit, in numele Domnului… mi-au udat fata, si s-au rescris in cuvinte, fara echivoc: “de cele mai multe ori cearta izbucnea la inceputul Sabatului: dupa ce ma batea, ma inchidea in camera, si pleca in cealalta camera sa faca altarul familial cu copiii… “; “am decis sa vorbesc cu pastorul, sa-I spun… si el mi-a spus – nu pot sa cred asa ceva, omul asta nici macar un cuvant rau nu spune niciodata… “; “Pentru ani de zile, am suferit un abuz spiritual continuu, in care sotul meu folosea biblia ca sa ma poata controla, folosi, mentine intr-o sclavie cu totul nesanatoasa.”

De ce tace biserica Laodiceii? Este oare o incercare de autoprotectie? O negare a umanitatii, in numele unei sfintenii dupa care tanjim, dar care ne scapa printre degete?... Si oare, cand suferinta bisericii plange intre zidurile ei, vom alege sa o zidim… Ana sacrificata de dragul unui edificiu?!?
Pentru ca pana la urma, biserica suntem noi! Cu toata umanitatea noastra, cu toate durerile, cu toate imperfectiunile, cu tot uratul pe care ne luptam sa-l ascundem… Biserica… de ce tacem?!?

Marciana Popescu - Majesty.ro

Comments (15)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment